RC Kugelschreiber Travel Blog
  • Blog
  • About
  • Contact
  • Newsletter
  • Arhiva
  • Book a hotel
  • Blog
  • About
  • Contact
  • Newsletter
  • Arhiva
  • Book a hotel

Ciocolata si politica

23/11/2014

0 Comments

 
Picture
Salutare!

    Weekend-ul acesta am făcut o excursie la fabrica de ciocolată Lindt de la Aachen, ca apoi sa trec ușor granița în Olanda în Maastricht. O vreme extraordinar de plăcută s-a abătut asupra acestei zone așa că am zis că nu trebuie ratată ocazia de a face o ieșire. Mai ales că în România e frig, ploaie și cutremur. Sper că nu v-a speriat prea tare zgâlțâiala de aseară.

Picture
    Am plecat pe la 10 și într-o oră am ajuns la parcarea fabricii, care era - ce să vezi - plină. Dar din fericire când ieșea o mașină se elibera un loc și tot așa. După puțină așteptare am parcat și am mers la intrare. Și acolo coadă. Nici nu a trecut bine o săptămână de la vot că mă găsesc la altă coadă. Însă asta s-a mișcat destul de repede și curând am intrat. Tulai duamni! Raioane întregi de sortimente de ciocolată care mai de care mai atrăgătoare. Poți să alegi individual sau la pachet, de sezon sau variante clasice. E ca un furnicar, toată lumea umplea coșurile. Cozi uriașe la case, lucrători făcând febră musculară de la scanat produsele, miros de ciocolată în aer. După aproximativ 40 de minute am ieșit bucuroși, dar cu ceva euro mai puțin în buzunare. Oricum, având în vedere reducerile de fabrică a meritat. 
    Lindt e o marcă de ciocolată elvețiană care a fost înființată în 1845. De atunci s-a tot extins, iar fabrici există în 6 țări: Elveția, Germania, Franța, Austria, Italia și SUA. În Köln există un muzeu al ciocolatei cu experți Lindt. Traseul te poartă prin istoria ciocolatei, la mijlocul drumului ești servit cu o napolitană înmuiată în fântâna de ciocolată, iar la final poți să-ți produci propria variantă de tabletă. Yummy!

    După oprirea dulce am trecut în Olanda și am parcat la Maastricht. Cam scumpă parcarea totuși... Orașul de 121 de mii de locuitori a fost înființat în timpul romanilor, dar este cunoscut datorită tratatului semnat aici care a marcat nașterea Uniunii Europene în 1992.
    Soarele blând s-a încadrat perfect în peisaj și a animat atât locuitorii cât și turiștii să iasă în oraș. Râul Maas este traversat de 2 poduri centrale, unul dintre ele datând din secolul 13, de care olandezi sunt foarte mândrii, iar pe partea opusă gării se află orașul vechi. Un obiectiv interesant este o veche biserică dominicană transformată într-o librărie uriașă. În altar poți chiar servi o cafea sau o limonadă. Plimbarea prin centru te aduce în piața centrală de unde poți să-ți potolești foamea cu o porție de cartofi prăjiți la cornet în stil olandez. În piața primăriei se găsește statuia lui
Jean-Pierre Minckelers, cel care a inventat gazul de iluminat. Dacă bagi o monedă de un euro, dai drumul la gaz și admiri flacăra piromanului. Ciudați și olandezii ăștia.        
    Cu apusul în spate și cu ceva amintiri la bord ne-am îndreptat spre casă după scurta, dar plăcuta ieșire de sâmbătă.

    În seara aceasta se deschid piețele de Crăciun din Köln, așa că v-am lasat! Vă aștept în vizită pentru ceva obiective delicioase. Se anunță cineva deja?

R.C.

Picture
Picture
Picture
0 Comments



Leave a Reply.

    Radu Cristian Elisei

    Homecomer în România după 4 ani de locuit, studiat și lucrat în Germania cu opriri la Köln și Frankfurt am Main.

    RSS Feed

    Categorii

    All
    Evenimente Si Recomandari De Calatorie
    Germania
    Istorioare
    RC
    Romania
    Talking Business
    Urlaub In Der Eigenen Heimat

    Recomand

    Ancu  
    Diana 
    Nadia
    Pandutzu

      Mishu
      Alexandra
    Mark
    Andra


    Arhive

    June 2018
    May 2018
    March 2018
    February 2018
    August 2016
    July 2016
    June 2016
    May 2016
    April 2016
    March 2016
    January 2016
    December 2015
    November 2015
    October 2015
    September 2015
    August 2015
    June 2015
    May 2015
    April 2015
    March 2015
    February 2015
    January 2015
    December 2014
    November 2014
    October 2014
    September 2014

Powered by Create your own unique website with customizable templates.