Bună dimineața! Astăzi discutăm și investigăm locul crimei. Tatort (în română - locul crimei) este cel mai vechi serial din spațiul germanofil având primul episod pe 29 noiembrie 1970. Sursa: Das Erste În afară de faptul că Tatort este cel mai longeviv serial de crime din spațiul de limbă german, interesantă este și structura acestuia. Episoadele sunt concepute ca fiind de sine stătătoare, durează 90 de minute și se petrec în diferite orașe. Fiecare oraș are o echipă de investigație și o dată la câteva săptămâni sau luni ”crima” are loc din nou în unul din orașe. Temele alese variază și ele între cele sociale, psihologice, economice și produc alături de suspans și emoție. La pachet vin și elementele de decor specifice fiecărui oraș și de asemenea dialectul vorbit. Așa că serialul reprezintă o metodă foarte bună de a-ți antrena limba germană și de a auzi cum se vorbește într-o anumită parte a spațiului german. Filmul se transmite în fiecare săptămână duminică seara, iar luni dimineață el reprezintă una dintre cele mai îndrăgite teme de discuție: ”Ai văzut Tatort aseară? Da, și eu! Foarte fain! Și te-ai prins din prima cine era criminalul? Și de ce s-a ascuns în spatele soției? etc. etc.” De câteva luni mă uit și eu când am timp la câte un episod. Până acum cea mai amuzantă e echipa din Münster, după părerea mea. Din fericire multe episoade pot fi găsite pe Youtube, sau pe site-urile televiziunilor din Germania. Deci ne vedem duminica viitoare la film? R.C.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Radu Cristian Elisei
Homecomer în România după 4 ani de locuit, studiat și lucrat în Germania cu opriri la Köln și Frankfurt am Main. Categorii
All
Recomand
Arhive
June 2018
|