Cum e să te muți de 9 ori

Neața bună!

    Pentru că de aproape un an m-am întors din nou în România, pe termen lung cel mai probabil de data asta, voiam să scriu un articol despre cum e să te muți de 9 ori cu toate catrafusele după tine. Cu ceva sfaturi de utilizat și lucruri de evitat. Să purcedem!

1. Bacău - București Universitate
    Până la vârsta de 18 ani dulcea casă a fost apartamentul părinților de la Bacău. Totul se învârtea în jurul acestuia: școală/liceu-casă, centru-casă, insulă-casă, parc-casă, prieteni-casă. Dar ușor ușor am crescut, am intrat la facultate în București și prima mutare a intervenit. Eu am fost unul dintre oamenii norocoși, care a locuit într-un apartament al rudelor din București plecate în străinătate, în buricul târgului - la Universitate. Bloc din 1930, cu ziduri groase de 1 metru, tavan înalt de 3 metri, care a rezistat în război, având la un moment dat chiar și un proiectil înfipt în el pe la etajul 5, dar și rezistent la cutremurul din '77. Prima mutare a fost destul de ușoară, având ajutorul părinților, venind cu mașina plină cu lucruri, de la haine și laptop, până la oale, tigăi, borcane cu zacuscă și sticle cu vin și țuiculiță de casă. Când te muți prima dată nu ai prea multe griji pe cap, mai ales că apartamentul părinților e doar la 300 de km depărtare, deci cam oricând poți să dai o fugă acasă dacă ai uitat ceva.

2. București Universitate - Klagenfurt și 3. Klagenfurt - București Universitate
    Prima plecare din țară pe termen mediu a survenit în anul trei de facultate, atunci când am obținut o bursă Erasmus la Aplen-Adria Universität din Klagenfurt, Austria. Pentru 6 luni nu îți trebuie așa multe lucruri, nu? Ei bine, când te apuci de împachetat, lucrurile se tot adună și cu chiu cu vai am reușit să bag tot ce îmi trebuie într-un troller mare și unul mic, un rucsac de 90 de litri, un rucsac mic și într-o geantă de laptop. Loc de cazare am primit în partea cealaltă de oraș față de universitate într-un cămin de sloveni, care funcționa și pe post de grădiniță. Însă la ultimul etaj aveau ceva camere și pentru studenți. Partea bună a fost că acestă cameră avea baie dublă - o cămăruță cu WC și una cu duș și chiuvetă, iar colegul de cameră - George tot din România, a fost foarte de treabă. Partea nasoală - bucătărie la comun, inclusiv un frigider pentru 20 de persoane (bine că a fost iarnă și am putut păstra cârnații în zăpadă pe pervaz) și 2 cabluri de net pentru 20 de persoane, fără posibilitate de Wi-Fi, totul la o viteză execrabilă. Am avut deci mai mult timp pentru socializare în felul ăsta...

    Eh, dar curând lunile au trecut și se apropria Crăciunul. Venind acasă de sărbători am profitat de ocazie și am mai adus din lucruri la București pentru a-mi ușura întoarcerea finală din februarie. Dar nimic nu m-a pregătit pentru ce avea să urmeze. Cu două săptămâni înainte de plecare am mers la gară și mi-am cumpărat biletul de tren de venit acasă din două bucăți: Klagenfurt - Viena - bilet fără loc și Viena - Brașov - bilet cu loc. Lucrurile care mi-au mai rămas le-am putut împacheta în trollerul mare, în rucsacul de 90 de L, în rucsacul mic și în geanta de laptop. La gară am luat-o pe jos 20 de minute prin zăpada de februarie. Cred că le-am făcut o mare favoare austriecilor, măturând tot trotuarul de la cămin până la gară. Odată ajuns la peron, mânerul telescopic al genții și-a dat duhul și a ajuns la primul coș de gunoi. În puțin timp a ajuns și trenul, iar pe peron erau mai mulți angajați ai gării care ajutau oamenii să se îmbarce. M-au ajutat și pe mine cu monstrul de troller, de m-am simțit ca o băbuță care are nevoie de ajutor să treacă strada. În tren toate locurile ocupate, inclusiv cele de pe hol și dintre vagoane. Așă că patru ore am stat în picioare lângă muntele meu de bagaje lângă toaletă. Eh, dar timpul trece când te "distrezi" și curând am ajuns la Viena, în Hauptbahnhof. ”Am ajuns cam cu o oră înainte de plecarea trenului spre România, deci am timp suficient pentru eventuale mutări”, mi-am zis. Evident, Rapidul Viena-București era programat pe peronul 12, în timp ce eu am debarcat de la Klagenfurt pe peronul 8. Mi-am dat jos destul de rapid toate bagajele și am luat-o ușor spre capătul platformei. Dar acolo, surpriză, nu erau scări rulante. Așa că dă-i treaptă cu treaptă, coborând șontâc șontâc. Pe la jumătatea scărilor am observat că pe o bancă la baza scărilor erau trei fetișcane care se amuzau teribil de show-ul oferit de mine. Roșu până la urechi am continuat coborârea cât mai repede apoi am ajuns pe peronul 12, folosind scările rulante instalate acolo. Pe bilet scria ca am loc la vagonul 4, așa că după un scurt calcul logic, m-am așezat cam la mijlocul peronului pentru a putea urca ușor direct în vagon. Și dă-i și așteaptă încă 30 de minute. Ce a urmat mi-a demonstrat că în fiecare din noi zace un strop de Superman. Evident, calculul de acasă nu s-a potrivit cu cel din târg, iar când a ajuns trenul, a trecut pe lângă mine cu viteză și a oprit mult în fața mea, ultimul vagon fiind la vreo 200 de m distanță de mine. Tulai! Trenul asta stă doar 2 minute în stație!!! Așa că mi-am aruncat rucsacul mare în spate, rucsacul mic pe piept, geanta de laptop peste cap, am apucat trollerul de mânerul de material textil de sus (căci cel telescopic a rămas în Klagenfurt) și am ambalat picioarele ca Usain Bolt la Olimpiadă. Am ajuns la ultimul vagon cu 20 de secunde înainte de a pleca trenul din stație, am înșfăcat trollerul cu o putere supra-omenească și l-am aruncat în tren, după care m-am tras și pe mine sus cu tot cu cei doi rucsaci și am răsuflat ușurat. Foarte tare ce poate să facă o doză bună de adrenalină în sânge. Apoi am mers din vagon în vagon până la locul meu, unde am fost întâmpinat de două olandeze care mergeau în vacanță la Budapesta. Cele 17 ore care au urmat au fost destul de relaxante, după Ferencváros am rămas singur în vagon și m-am putut odihni. La Brașov m-au așteptat ai mei și am ajuns cu bine acasă. 

4. București Universitate - Köln Junkersdorf 1
    În vara lui 2013 am fost acceptat la master la universitatea DSHS din Köln, așa că pe lângă bucuria mare m-am apucat de făcut bagajul. De data asta pentru o plecare de cel puțin doi ani. După peripețiile din Austria m-am decis că vreau o abordare minimalistă, fapt ce i-a cam exasperat pe ai mei... (hai mamă, mai pune măcar un tacâm și o farfurie în plus, dacă vine cineva în vizită la tine!) Am prioritizat după cum urmează: geantă de laptop cu tot ce trebuie în ea, aparat foto plus accesorii, 1 troller de haine pentru toate anotimpurile și toate ocaziile (de la costum de baie până la costum la 4 ace), trusă de baie minimalistă, echipament de gătit și mâncat minimalist (1 tigaie, 1 oală, 2 farfurii, 2 seturi de tacâmuri, 2 boluri), 2 seturi de pat și prosoape și cam atât. Din nou am fost ajutat de ai mei care au zis, dacă tot pleci la Köln, de ce să nu te ducem noi cu mașina și facem și o excursie în același timp. :) Așa că la sfârșit de septembrie eram deja în Germania și mi-am luat locul de cămin în primire. Cameră de 12 m2, baie unisex la comun, bucătărie la comun, dar de data asta fiecare avea un mini-frigider în cameră, iar paturile erau suprapuse. Pentru primul semestru am fost băftos și nu a mai venit nimeni pentru a-mi fi coleg, pe al doilea am primit un chinez fotbalist venit în exchange care nu știa să vorbească nici engleză, nici germană... But anyway, asta e o poveste pentru altă dată.
    Pentru 18 luni, casa mea a fost camera 121, din căminul A, din campusul DSHS. Și am reușit să mențin un stil de viață minimalist, adăugând câteva obiecte donate de alți studenți străini la plecare, în inventarul meu (de ex. o oală de piatră neagră, excelentă pentru mămăligi).    

5. Köln Junkersdorf 1 - Köln Junkersdorf 2
    Dar după acest an și jumătate de siguranță, a expirat contractul cu căminul universității și a trebuit să încep căutările pentru un nou loc de cazare. Și cum în Germania nu prea poți să fii spontan, căutările au început cam cu 6 luni înainte de acest moment. Pe pagina Kölner Studierendenwerk poți să faci o cerere pentru o cameră de cămin în căminele partenere și în funcție de mai mulți factori și ierarhia ta, poți primi o cameră.
    Destul de curând am fost anunțat că cererea mea a fost procesată și mă așteaptă la sediul lor să discutăm. Super! Iau repede tramvaiele 1 și 18 și ajung la sediul KStW. Iau un bon de ordine și după vreo 20 de minute de așteptare mă primește o tipă în audiență. Mă întreabă dacă am tot dosarul pregătit, dar din fericire, cu ceva ajutor din partea Sînzianei, totul a fost în regulă. Și acum momentul adevărului: unde voi locui? ”Mda, văd că prima dvs. opțiune este turnul din Junkersdorf”, îmi zise. ”Mda, acolo nu mai avem locuri, dar vă putem da o cameră într-un cămin din partea cealaltă de oraș.” Poftim?!?! ”Mai căutați vă rog o dată în sistem. Atunci când m-am uitat eu la dvs. pe site se eliberau mai multe locuri în turn”, i-am răspuns. A mai căutat o dată în sistem, tot nimic. Nervi! Cu ultimele forțe am rugat-o să mai caute o dată în sistem și printr-o ”minune” a apărut o cameră: 12.07. La etajul 12, fix la 2 etaje deasupra camerei Sînzianei. Ce noroc! :D Am semnat repede actele, până nu se răzgândeau oamenii și am început pregătirile de mutat.
    Curând a sosit termenul de mutat, așa că mi-am adunat toți prietenii și într-o singură mișcare m-am mutat cu vițel cu purcel 500 de metri mai încolo la mare înălțime. Din păcate nu am nici o poză, cu toți cei din gașcă cum mergem prin campus cu scaunul cu rotile, cu salteaua secundară, cu ligheanul mov și cu oalele de mâncare. :)))
    Noul loc de cazare avea două camere de dormit, o baie comună și o bucătărie/hol comună. Colegul de apartament - un student palestinian cu pașaport iordanian, foarte musculos și zâmbitor m-a primit fericit. Primul lucru a fost să-mi rearanjez mobila din dormitor. Camera era dotată cu un pat suprapus, sub pat se găsea biroul. Adițional mai avem un dulap de haine și o etajeră. Plasarea ideală era în formă de L, așa mai rămânea un pic de spațiu în mijloc și la geam. Bucătăria deși mică era cam jegoasă (din păcate colegul nu s-a dezmințit de prejudecățile cu privire la curățenia arabilor...), iar în baie lângă duș erau două uriașe pete negre: pe gresie și pe tavan. Am aflat și povestea lor: un fost locatar a uitat tigaia cu cartofi prăjiți pe foc și pentru a stinge ”incendiul” a adus oala în baie, a pus-o pe gresie și a dat cu dușul pe ea. Evident când pui apă peste uleiul încins nu are loc o reacție prea plăcută și un nor de fum s-a ridicat și s-a imprimat pe tavan. Oricât am încercat să frec gresia, pata tot nu s-a dus... #GordonRamsay.
    În fine, după vreo două zile m-am acomodat cu locuința, am făcut curat și m-am instalat cu toate catrafusele. Tot atunci am primit în poștă și scrisoarea de 1 Aprilie de la Sînziana. Aici am stat un an și un pic și m-am bucurat de priveliște.

6. Köln Junkersdorf 2 - Köln Deutz
    Dar cum studenția nu durează o veșnicie, curând s-a apropiat termenul de a părăsi căminul din turn și a ne închiria un apartament privat. În Germania e o adevărată aventură să închiriezi un apartament, mai ales într-un oraș mare precum Köln. Seamănă cu modul în care aplici pentru un job la NASA (nu e ca și cum am aplicat până acum la NASA, dar înțelegeți voi). Ai nevoie de cerere redactată personal pentru fiecare loc pe care îl vizitezi, CV la zi, scrisoare de motivație, cazier fiscal, dovezi că ești angajat și copii după ultimii trei fluturași de salariu etc. Mai mult concurezi împotriva multor altor pretendenți, iar atunci când tu vii din ”Europa de Est”, iar ei din Germania, SUA sau Australia, deja nu mai e o competiție corectă. 
    Oricum cred ca am vizitat vreo 7 apartamente, printre primele numărându-se și locul în care ne-am mutat în final. Am avut mare noroc, căci pe chiriașul cu care am vorbit îl chema Horațiu și era și el din România. Așa că a pus o vorbă bună la proprietar și așa am reușit să primim chiria. De la celelalte locuri în care am fost în vizită, am primit doar un răspuns pozitiv, dar apartamentul era departe, lângă aeroport și drept urmare l-am refuzat. Horațiu avea și un Husky simpatic și curios, dar apartamentul actual era cam mic pentru el și curând s-au mutat într-un apartament la parter cu curte. Oricum, a fost începutul unei faine prietenii, rămânând în contact și după. :)
    Bucuroși nevoie mare că avem unde să ne mutăm, am negociat cu Horațiu să păstrăm blatul din bucătărie, un dulap pe balcon și unul pe hol. În rest apartamentul era gol și în următoarele câteva săptămâni am reușit să-l mobilăm și să folosim cu brio și locul de parcare aflat la subsolul blocului. Dar asta e o poveste pentru un alt articol. :)

7. Köln Deutz - Frankfurt am Main Bockenheim
    După doar șapte luni viața noastră a luat o nouă întorsătură (cum am auzit că se întâmplă pe la Ploiești), Sînziana primind un magnific proiect profesional în București, iar eu un nou job în Frankfurt pe Main. Așadar cu mare părere de rău, ne-am luat adio de la căsuța noastră de la etajul 1 din cartierul Humboldt-Gremberg din Köln și am pornit în direcții diferite.
    Pentru că interview-urile pentru Frankfurt au decurs foarte repede, am avut doar două săptămâni la dispoziție pentru a-mi lua toate catrafusele, a găsi un loc de cazare în noul oraș și a începe noul job. Cam nasol, mai ales că Frankfurt e unul dintre cele mai scumpe orașe din Germania la chirii. Așa că am făcut ce ar face orice om și am intrat pe net pe varianta germană a site-ului caut coleg (wg-gesucht.de) și dă-i și scrie aplicații. Evident au venit foarte puține răspunsuri, dar unul tot a venit. De la un tip pe nume Amin (Doamne miluiește) originar din Egipt care avea de închiriat o cameră la mansarda unui bloc cu 5 etaje. Ne-am înțeles prin telefon, i-am trimis un acont prin bancă, deși am stat un pic cu teamă să nu-mi iau vreo țeapă. Două săptămâni mai târziu m-am mutat cu tot cu bicicletă la Frankfurt. Acolo am preluat cheia și pe un șervețel am confirmat că am plătit cash prima lună de cazare, urmând ca în viitor plata să fie făcută prin bancă. Evident că blocul nu avea lift, așa că am fost destul de sportiv în perioada cât am stat acolo.
    Deși ca preț era decent pentru Frankfurt (280 EUR/lună/cămăruță) și cu bicicleta făceam cam 25 de minute până la servici, existau și câteva dezavantaje. În primul rând baia era la comun pentru alte 4 cămăruțe populate cu niște băieți care vorbeau fluent araba. Deci vă imaginați nivelul de curățenie... În al doilea rând la duș nu exista bec și nu aveam voie de la administrație să montăm unul, deci în fiecare dimineață mă bucuram de o baie făcută la lumina lanternei frontale. Noroc că la WC erau geamuri și puteai să îți faci nevoile la lumina lunii. În plus, în camera micuță aveam de toate: pat, măsuță, un scaun, frigider, chiuvetă cu oglindă, plită electrică și un dulap. Plus un geam care se rabata în sus, de la care se vedea vârful turnului Messe în formă de piramidă. Din fericire stăteam mai mult pe la servici, decât acasă, deci din august până prin octombrie am rezistat. Apoi la sfârșit de octombrie, când s-a mai răcorit și vremea, am mai descoperit un alt dezavantaj al locuinței - nu aveam căldură. Așadar, cu mare interes am început să îmi caut un alt loc de cazare, cât mai repede posibil.

8. Frankfurt am Main Bockenheim - Frankfurt am Main Nordend
    Zilele următoare le-am petrecut muncind în timpul zilei, iar seara trimițând aplicații pentru un loc de cazare care să nu mă coste chiar jumătate din salariu. După o săptămână mi-am dat seama că nu prea am succes și am nevoie de întăriri. Așa că am schimbat textul aplicației (am scris ceva de genul că ”nepotul lui Dracula își caută un loc de cazare în Frankfurt) și am rugat-o și pe Sînziana să trimită dosarul meu la ce oferte de cazare găsește ea. În următoarea săptămână am reușit să trimitem împreună peste 100 de mail-uri și mesaje. Au venit în fine și câteva răspunsuri pozitive și au urmat câteva vizite. Într-unul din locuri o fată din Republica Moldova se muta dintr-un apartament, așa că am fost să vizitez locuința și să îi cunosc pe ceilalți colocatari. Eu deja mă gândeam zâmbind că o să se repete episodul cu Horațiu, dar până la urmă au ales o altă fată. Ghinion! Înapoi la scris aplicații...
    Din fericire, la puțin timp am primit pe seară un telefon de la un tip pe nume Peter, care a văzut aplicația mea (de fapt una trimisă de Sînziana în numele meu). M-a invitat la el acasă să ne cunoaștem. Așa că m-am urcat repede în mașină și în 25 de minute ajungeam în Frankfurt Nordend, una dintre zonele bune ale orașului, populată cu blocuri scunde și case. Conexiunea cu Peter a fost instantă și a doua zi am primit contractul de cazare. Mă bucur mult că încă mai există oameni cu mintea deschisă, ce nu discriminează. I-am făcut transferul depozitului (Kaution), care reprezintă cam două chirii și am început mutările. Peter locuia la etajul 1 al unui bloc cu 5 etaje, într-un apartament care mi-a adus aminte de prima casă din București. Tavan înalt, la 3 metri, ferestre de lemn, obloane de lemn și priveliște spre stradă. Toată camera plus acces la baie și bucătărie pentru 500 de euro pe lună. Partea mai puțin plăcută atunci când locuiești destul de central este parcarea. Nu aveam voie să parchez în fața locuinței decât sâmbătă după-amiază și duminică. În rest trebuia să duc mașina lângă zidul cimitirului aflat la vreo 20 de minute de mers pe bicicletă. Dar nah, asta e, ce să-i faci? Din Frankfurt Nordend ajungeam la servici în 15 minute cu bicicleta, deci a fost o perioadă foarte facilă pentru sport.

9. Frankfurt am Main Nordend - București Grozăvești
    La sfârșitul lunii iunie 2017 am primit vestea cea bună de la București: am primit job-ul pe care îl doream! Așa că mi-am dat demisia, am intrat în preaviz și am început pregătirile pentru întoarcerea acasă. Peter a fost de asemenea foarte simpatic și flexibil, am putut să mai rămân două săptămâni la el, plătind doar pentru jumătate de lună.
    Marea împachetare a început. Mi-am cumpărat mai mulți saci de vid și în câteva zile am reușit să împachetez tot ce trebuie. Mi-am făcut o rezervare la o pensiune în Debrecen în Ungaria și am adus mașina de seara în fața blocului. Dimineața următoare m-am trezit la 5:30, am ridicat obloanele și m-a întâmpinat o foarte nemțească ploaie. Se pare că Germaniei îi va fi dor de mine. Am dus pe bancheta din spate ce lucruri mai aveam, am luat un mic dejun scurt și m-am urcat în mașină. Mă aștepta un drum de 1300 de km până la granița cu România. Până în Austria s-a mers execrabil, multe ambuteiaje pe autostradă și ploaie cât cuprinde. Iar când ești singur în mașină nu e prea amuzant. Apoi fix după graniță a ieșit un soare superb, iar norii s-au disipat. Autostrada din Ungaria e cea mai tare: liberă, cu asfalt nou și bun (spre deosebire de Germania, unde se merge de multe ori pe o singură bandă, sau în Austria, unde asfaltul e cam obosit). 13 ore mai târziu am ajuns într-o pădurice la ieșirea din Debrecen, unde m-a întâmpinat o căsuță ca în povești. Am luat cina, am făcut un duș și apoi am dormit un somn fără vise până a doua zi. Dacă în vestul Europei mergi mai mult pe autostrăzi, în România traversezi de două ori munții și traversezi multe sate. Dacă nu te grăbești prea tare, e mult mai antrenant. Pe seară pe la 10 am ajuns într-un final la Bacău unde a urmat marea despachetare.
    Din iulie m-am mutat în București, în zona Grozăvești unde locuiesc împreună cu două fete cucuiete, Sînziana și Veronica (sora mea). Aici abordăm iar un stil mai minimalist și cred că va fi o vreme casa noastră dragă până la următoarea mutare.

Ei bine, după atâtea mutări înveți câte ceva:
- pentru a trăi bine nu îți trebuie multe lucruri, stilul minimalist ținând loc de terapie
- o mutare din când în când te ajută forțat să mai renunți la lucruri dispensabile, să le donezi sau să le lași prietenilor
- în Germania căutarea unui apartament ține loc de training pentru interview-uri de muncă
- mobilatul și demobilatul unui apartament devin mai simple și poți experimenta
- acasă e acolo unde e sufletul tău, nu acolo unde sunt lucrurile tale

Voi când v-ați mutat ultima dată? Sau aveți în plan să vă mutați curând?

O zi cât mai frumoasă în continuare!
R.C.