Brândușe, omăt și oameni faini în Iezer-Păpușa

Salutare salutare,

    După tura de iarnă din Ciucaș am făcut weekend-ul trecut o foarte faină tură în Iezer-Păpușa alături de 14 oameni minunați. Peripețiile noastre le găsiți mai jos. Sper să vă placă.

    Încă de la sfârșit de februarie doream să facem o nouă ieșire la munte, așa de primăvară. Unde să mergem, unde să mergem? Acum 10 ani petrecusem un revelion la cabana Cuca cu urcare spre vârful Păpușa, așa că am propus să escaladăm Iezerul de data aceasta - celălalt munte din grupă. Am vorbit la cabana Voina, aflată la marginea pădurii, exact unde se termină asfaltul și am rezervat câteva camere. Din fericire a umblat prin grupul de prieteni vestea că mergem iar la munte și ne-am adunat în total 15 oameni simpatici și entuziasmați. Am făcut planul: plecat vineri seară din București pe ruta A1 - Pitești - Câmpulung Muscel - Voina; sâmbătă va fi zi de traseu, iar duminică zi de relaxare, plimbări, jocuri de societate și aer curat. Zis și făcut, am împachetat bagajul punând bocancii, pantofi de cabană, pantalonii de munte, polarul, bețele de trekking (astea erau pe listă, dar am uitat să le luăm), ciocolata, apa și pelerina de ploaie.
    Vineri seară am reușit să plecăm din București în timp util și curând eram pe autostradă. Până la Câmpulung am mers fără peripeții, dar ultima bucată prin Lerești a fost cam întortocheată și plină de cai parcați pe șosea. La cabana, pe lângă un cer înstelat, ne-a așteptat un grup de vreo 40 de elevi de clasa a 9-a din Giurgiu în stare avansată de ebrietate. Eh, ce sa faci? Una caldă una rece. Am servit cina pe terasă apoi am încercat să dormim pe fundal de urlete, țipete și răgete adolescentine. 

    A doua zi dis-de-dimineață ne-am întâlnit la micul dejun, parțial cu ochii cârpiți, unde fiecare a înfulecat ceva bunătăți pe bază de ouă, iar cuviosul Elonie, chelnerul nostru, ne-a servit cu ceva brânză de prin zonă și un platou de legume. Alături am avut eternul ceai de fructe de pădure sau cafeaua de dimineață. Apoi ne-am strâns cu toții în fața cabanei, ne-am dat cu cremă de soare și am început cu entuziasm traseul pe punct albastru spre Vârful Iezer.
    Traseul începe cu 4 km de drum forestier, după care se traversează pentru prima dată pârâul Iezer pe un pod de lemn. Primele senzații tari au început. Drumul șerpuiește pe lângă pârâu, care avea un curent destul de puternic după care admirăm bijuteriile naturii, cascadele întâlnite la tot pasul, salamandrele și mormolocii și ne bucurăm mai ales de cei trei căței companioni care s-au aventurat cu noi pe traseu.

    După ceva urcare am ajuns la un loc în care pârâul, în vâltoarea sa a ieșit din matcă și a intrat pe traseul nostru, blocând astfel trecerea. Ce să facem, ce să facem? Doi dintre noi au trecut pur și simplu prin apă, dar decizia asta nu a fost cea mai inspirată. Curentul rece și puternic ne-a umplut instant bocancii de apă și a trebuit să stoarcem la ei cu spor. Noroc că era cald afară. Pentru ceilalți am încercat să aranjăm niște bolovani și lemne astfel încât să poată traversa, dar tot ne-am udat. Unii mai mult decât ceilalți. Cel mai mult mi-a plăcut implicare tuturor celor din grup, astfel încât să trecem cu bine. Cel mai tare team-building. :)

    După această zonă, traseul s-a îndepărtat de apă și am început o urcare pieptiș prin pădure. În curând am cam rămas fără vlagă, doar cu limba scoasă pe umăr. Am turat un pic motoarele și am ajuns într-o poieniță cu iarbă groasă și moale, ziceai ca stai pe covor persan, nu alta. Mai mult, pâlcuri de floricele albe și mov au apărut peste tot și tot acolo am descoperit și primele zone cu zăpadă. Din acest punct începea să se vadă și creasta Iezerului - ținta noastră. După ceva urcuș ne-am reîntâlnit cu prietenul nostru râul și l-am mai trecut o dată, de data asta pe pietre. Acesta a fost ieșirea din pădure și intrarea în jnepeniș.

    Urcarea a continuat, numai că de data asta urcam printre jnepeni, pe piatră și zăpadă sub razele soarelui puternic. După 5 ore și jumătate de traseu ne-au cam lăsat bateriile, iar cerul a început să se întunece. Prognoza meteo anunța furtuni începând cu ora 4 așă că starea noastră de spirit s-a mai dezumflat. Aici am luat decizia de a ne despărți în două subgrupuri - cei care voiau să se întoarcă și cei care voiau să mai urce, dar nu înainte de a face o poză de grup, inclusiv cu cei doi căței șturlubatici care ne-au însoțit. Cei șase care am fost și în Ciucaș pe zăpadă ne-am aventurat mai sus. După vreo 20 de minute de urcuș am ajuns la Refugiul Iezer, care a apărut dintr-o dată de după o colină. Refugiul e cel mai mare din creasta Carpaților, are 2 camere și o bucătărie și din câte am înțeles de la un domn salvamont a fost construit în anii '70 de muncitori voluntari de la ARO Câmpulung. Căbănuța de piatră, căci cam așa arată se găsește sub Vârful Iezerul mare, pe malul lacului glaciar Iezer și poate găzdui 30 de persoane. Aici am întrebat salvamontul dacă putem ajunge pe vârf, dar dată fiind prognoza meteo, ne-a sugerat să ne întoarcem. Am mai poposit câteva minute să îmbucăm ceva, să admirăm priveliștea și să facem câteva poze. De la refugiu se văd foarte frumos munții Păpușa, în spatele lor creasta Pietrei Craiului, iar mai în spate Bucegii. Apoi am mers la lacul Iezer. Cel mai fain lac pe care l-am văzut până acum, așa semi-îngețat cum ni s-a arătat nouă. Ziceai că e un peisaj din Antarctica. Pe malul lui s-a făcut brusc frig, de a trebui să ne îmbrăcăm și cu polarul și cu geaca. După alte câteva minute am luat-o la pas vioi înapoi spre cabana Voina. Și cățeii s-au ținut după noi o bucată de vreme, după care au tulit-o de nu i-am mai prins. Probabil se apropia ora cinei la cabană și nu au vrut să piardă momentul.
    La coborâre am realizat de fapt cât de lung și abrupt a fost urcușul, parcă nu se mai termina. Curând am ajuns iar în pădure, am țopăit pe pietre peste râu și cam într-o oră am prins din urmă grupul de 9 care a plecat înainte. Bucurie mare, le-am povestit și lor din pățaniile de la refugiu și că din păcate de data asta nu am ajuns pe vârf. La întoarcere podețul nostru peste apă s-a cam stricat, așa că ne-am făcut curaj și am trecut prin apă cu toții. Nasoală senzație - rece mai este apa asta de munte. După acest episod am prins viteză pe faleză până la cabană unde am făcut un duș cald binemeritat și am servit cina. Cele 10 ore pe traseu și-au cam spus cuvântul și am fost cu toții rupți de oboseală.      

    Somnul a venit destul de greu și în acestă seară, căci adolescenții mai aveau chef de băută și distracție. Totuși au fost copii de treabă și după ce am ieșit de vreo câteva ori la ei s-au mai liniștit și pe la 1 jumate am putut adormi și noi. Duminică a fost zi de recuperare și relaxare. La micul dejun ne-a întâmpinat cuviosul Elonie, chelnerul nostru care seamănă cu Elon Musk și ne-a servit cu bunătățile cabanei. Apoi am jucat niște Jungle Speed și trombon, ne-am mai plimbat pe lângă râu, iar Nae ne-a învățat niște jocuri de cuvinte.
    Pentru prânz am vrut să mergem în Câmpulung Muscel, să mai schimbăm decorul. După o scurtă pauză la barajul Râușor, de unde se văd foarte frumos munții pe care i-am escaladat cu o zi înainte, am coborât în oraș în căutarea unui restaurant fain. Restaurantul Select, care avea review-uri bune pe net era în incinta unei clădiri cam vechi, care părea să se dărâme în curând, așa că am ajuns până la urma pe terasa de la Amada. Acolo ne-am delectat majoritatea cu o ciorbă de fasole în pâine și cu ceva băuturi reci. Fix când am terminat de mâncat s-au adunat niște nori fioroși și după ce ne-am urcat în mașini a început să plouă torențial. Uite și ploaia anunțată de Busu... bine că nu ne-a prins pe traseu, căci ne-ar fi făcut ciuciulete. În București am ajuns pe seară în jurul orei 7, pierzând norii de ploaie unde pe autostradă.

    Cam așa a decurs aventura noastră din masivul Iezer-Păpushe. :P Următoarea tură se anunță în Bucegi, deci țineți aproape. Cărări cu soare să aveți!

R.C.